Bucovina – Traditii

O curte ţărănească ce este caracteristică Bucovinei include în general casa principală, opusă porţii, bucătăria de vară în dreapta, grajdul şi fânarul în stânga, un şopron inferior între casă şi hambar, o fântână şi o cuşcă pentru câine.
Când mai multe generaţii locuiesc în interiorul aceleiaşi curţi, părinţii sau bunicii se mută în bucătăria de vară, care devine o a doua locuinţă, cu o singură cameră şi un hol.

Peretii acestei gospodarii taranesti sunt doar partial acoperiti cu tencuiala si lasa vizibila structura butucilor. In stanga se afla hambarul.

Un ţăran avea în medie câteva hectare de pământ în marginea satului. Terenul din jurul fermei era folosit pentru necesităţile zilnice, în timp ce produsele obţinute pe pământul mai îndepărtat erau vândute sau schimbate cu altceva, astfel încât să se asigure traiul familiei de-a lungul anului. Structura satului diferă, spre exemplu, între un sat din Neamţ, unde casele sunt aliniate de-a lungul drumului principal, cu o livadă în spatele casei şi doar un strat de flori în faţă. În Bucovina, fiecare casă are fântâna proprie în curte, în timp ce în Neamţ o fântână obişnuită se găseşte la marginea drumului.

Barbat purtand costum popular pentru slujba de duminica. Atat haina, cat si vesta sunt brodate.

Costumul popular încă este purtat zilnic de către bătrâni, în timp ce tânăra generaţie poartă în mod regulat haine occidentale. Aceştia din urmă se îmbracă rareori în costume tradiţionale în afară de ocaziile speciale. Costumul bărbatului este format din pantaloni albi (iţari) – lungi, pentru a fi împăturiţi de mai multe ori, fiind o bună protecţie împotriva umidităţii, o cămaşă albă – care prezintă în general o broderie geometrică în negru sau maro – şi o vestă (bundiţă) cu pielea albă în afară şi cu blana spre interior. Acest din urmă obiect de vestimentaţie este decorat cu motive florale sau geometrice şi adaosuri din blană de jder. De asemenea, bărbaţii poartă curele, împletite sau confecţionate din piele. Uneori, centura din piele este purtată deasupra celei împletite. Lăţimea curelei depinde de înălţimea la care se află satul – cu cât e mai înalt satul, cu cât centura e mai lată. Viitoarea nevastă tăia, cosea şi broda costumul celui care urma să îi fie soţ, în timpul logodnei de un an.
Femeile poartă o vestă asemănătoare, dar decoraţia este mai colorată. Cămaşa femeii este bogat împodobită cu motive florale şi geometrice. În legătură cu acest fapt, s-a spus că împodobirea în întregime a cămăşilor bucovinene evocă decoraţia bisericilor descrise.
Femeile se mai îmbracă şi cu o fustă dintr-o singură croială (catrinţe), care se leagă de jur împrejur, deasupra cămăşii lungi până la genunchi, legată cu o lată centură împletită.
Există anumite haine pentru anotimpurile reci, pentru toamnă şi iarnă. Sumanul, folosit toamna, este confecţionat dintr-o haină din lână deasă. Cojocul este o haină lungă până la genunchi, cu blana întoarsă în interior şi pielea în afară, decorat cu flori brodate.

Oamenii din Bucovina nu numai că întâmpină străinii, dar de asemenea le oferă acestora un loc de dormit, nu pentru câştiguri financiare, ci pentru că sunt ospitalieri, considerând că este o onoare să deschidă uşa casei lor.
Când vine vorba despre mâncare, cele mai bune mâncăruri tradiţionale sunt servite – mămăligă cu brânză proaspătă, smântână, ouă, cârnaţi de porc, sarmale (frunze de viţă de vie sau de varză umplute cu orez şi carne), iaurt, ciorbă sau răcituri (carne în aspic).
Cea mai mare parte a mâncării este greoaie, iar digestia se face mai uşor cu un pahar de ţuică (coniac de prune). Aceasta e singura băutură alcoolică folosită de obicei şi este adesea consumată din acelaşi pahar de către toţi mesenii.
Se mănâncă zilnic supe variate şi borş (supă acrită cu tărâţe de grâu, fermentate în apă). Încă se mai prepară o combinaţie densă de boabe de grâu fierte, coliva, un fel de plăcintă servită pentru a comemora morţii şi care se mănâncă cu anumite ocazii.
Mâncărurile coapte în cuptor sunt de obicei prăjiturile şi plăcintele pe bază de făină. La plăcintele poale-n brâu, brânza este împachetată în aluat; în vărzări, varza este folosită în locul umpluturii. Dintre tradiţionalele bunătăţi de Paşti, pasca e specifică zonei rurale, iar cozonacul îşi are rădăcinile în mediul urban. Pasca este făcută dintr-o foaie din aluat dospit, acoperit cu un amestec din brânză de vaci, smântână, ouă şi zahăr, decorată cu o cruce făcută din cocă şi coaptă într-o tavă rotundă (ROUND TIN). Cozonacul este făcut dintr-o foaie din acelaşi aluat, acoperit cu nuci, rulat şi copt într-o tavă înaltă.

Tanara transportand oi într-o caruta.

Locuitorii Bucovinei sunt cunoscuţi crescători de oi şi vaci şi produc un lapte foarte bun, care concurează – în întreaga regiune a Moldovei – doar cu cei din zona Neamţului. Atât Suceava, cât şi Neamţ sunt zone deluroase, cu o altitudine între 400 m – 1000 m, cu pajişti frumoase şi iarbă bună. Anul pastoral începe în aprilie şi se termină în octombrie, timp în care oile stau la stână, în afara satului şi sunt păzite de un cioban. Proprietarii oilor primesc laptele şi brânza în mod periodic, fapt care depinde de câte oi deţin aceştia. Ciobanii sunt plătiţi mai degrabă în produse decât în bani.

Caii sunt folositi pentru toate felurile de transporturi, pe tot parcursul anului.

Aceeaşi manieră de troc a fost folosită şi la mori, când se măcina grâul, sau la presele de vin, când se striveau strugurii. În zilele noastre, presele moderne de vin pot fi găsite în aproape fiecare casă, dar morile sunt deţinute de mici firme, iar plata se face parţial în făină, parţial în bani.
Bucovina mai este cunoscută şi pentru animalele şi păsările domestice bine crescute, precum şi pentru produsele excelente cum ar fi cartofii, varza, conopida şi recolta de fructe, mai ales mere, pere, prune şi cireşe. Se cultivă şi cereale, dar recolta e destinată mai ales cererilor din gospodărie.
Dintotdeauna prelucrarea lemnului a fost una dintre principalele ocupaţii din Bucovina.

Printre mastile traditionale jucate, Capra este una dintre cel mai frecvent interpretate.

Viaţa ţăranului român a fost mereu structurată în jurul ciclului anual al muncii – agricultura, gospodărirea animalelor, vânatul, pescuitul şi apicultura. Existenţa acestuia s-a referit mereu la a face pământul productiv, nu cu scopul de a se îmbogăţi, ci pur şi simplu pentru a asigura un trai bun familiei sale.
Ciclul anual este de asemenea urmat când vine vorba de tradiţii şi credinţe, multe dintre ele povestite la o recoltă bună sau pentru împăcarea spiritelor.
Credinţa în spiritele strămoşilor este printre cele mai importante. Se spune că aceste spirite se întorc printre cei vii în timpul sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun la Bobotează. Nu vin cu gânduri rele şi sunt răsplătiţi prin respectul care li se cuvine. Această credinţă se poate observa în principal la tradiţionala mască din acest timp al anului, având personajele principale Bătrânul şi Bătrâna. Dacă aceste spirite întârzie întoarcerea pe tărâmul lor, apare riscul de deveni periculoşi. Pentru a fi alungaţi, se pune usturoi la ferestrele caselor. Aceeaşi mască ce întruchipează tradiţiile povesteşte despre credinţele în puterea supranaturală a animalelor, cum ar fi ursul (simbolizând protecţia şi puterea), capra, berbecul, struţul, care sunt reprezentaţi cu măşti realiste.
Poze Bucovina Traditii si Obiceiuri

Biserica Sf. Ilie

Anul construcţiei: 1488
Construită de: Ştefan cel Mare
Locaţia: Suceava, judeţul Suceava
Sumar: Biserica Sf. Ilie a fost mai întâi construită pentru o mică mănăstire în afara oraşului Suceava. Acum nu mai există nici o mănăstire, iar oraşul s-a dezvoltat pe lângă biserică.

Biserica Sf. Ilie este asemănătoare cu contemporana sa din Patrauti. Arhitectura e caracteristică secolelor timpurii, din timpul domniei lui Ştefan cel Mare: o mică biserică, doar cu un pronaos, naos şi altar, încununată cu un turn.
În mijlocul faţadei vestice, se află intrarea în biserică. Ca în cazul tuturor bisericilor din această perioadă, uşa de la intrare este pur gotică, având multiple arcuri ascuţite sub formă de lance.

Manastirea Rasca

Manastirea Rasca este o veche manastire ortodoxa, aflata la o distanta de aproximativ 15 kilometri de Falticeni, in comuna Rasca, judetul Suceava. Inca din vremea domnitorilor Bogdan si Petru Rares, Manastirea Rasca se dovedeste a fi un adevarat stalp de credinta si spiritualitate ortodoxa pentru aceasta regiune incarcata de istorie.

Manastirea Rasca

Manastirea Rasca a fost construita de domnitorul Petru Rares, in anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericesti ale domitorului, aceasta nu are niste dimensiuni impresionante, are un plan foarte simplu, in forma de cruce, fara pridvor si fara gropnita (camera mormintelor).

Potrivit traditiei locale, aici vietuiau sihastri inca din secolul al XIV-lea. Toti nevoitorii de pe malurile raului Moldova s-au adunat la un loc, intemeind astfel o smerita comunitate monahala. Ei s-au asezat pe locul actualei localitati Bogdanesti, unde au si zidit o mica biserica, inchinata Sfantului Ioan Teologul. Domnitorul Bogdan I al Moldovei va rectitori biserica de lemn a sihastrilor moldoveni, ocazie cu care comunitatea monahala a primit numele de "Schitul Bogoslov" sau "Sihastria Bogdanestilor".

O parte din calugarii schitului vietuiau in obste, in vreme ce alta parte se nevoiau in retragere, in singuratate si in tacere, fie pe valea paraului Rasca, fie in adancul muntilor din apropiere. In vremea posturilor de peste an, mai toti calugarii din schit se retrageau in singuratate, in locuri ascunse din Muntii Plesu si Slatioru, undeva la zece kilometri mai sus de schit.

Manastirea Bogdanesti, cum mai era numita sihastria, a fost zidita de catre Bogdan I al Moldovei (1359-1365), in anul 1363, spre a sluji ca biserica domneasca pentru localitatea Baia. In vremea domnitorului Alexandru cel Bun, cat si sub domnia Sfantului Stefan cel Mare, manastirea s-a extins si mai mult, obstea crescand, iar cladirile inmultindu-se.

Intre anii 1512-1517, manastirea a fost innoita de catre Bogdan cel Orb, acesta ctitorind o noua biserica, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae. Manastirea avea sa fie insa distrusa din temelie de catre tatari, in anii 1510 si 1512, si de catre turcii lui Soliman Magnificul, in anul 1538. Dupa distrugerea ei de catre turci, ea nu a mai putut fi reconstruita, pentru o vreme. 

Revenit pe tronul Moldovei in anul 1541, domnitorul moldovean Petru Rares (1527-1538; 1541-1546) la indemnul mitropolitului Grigorie Rosca, a mutat sihastria calugarilor moldoveni cu trei kilometri mai inspre munte.

Domnitorul a dat bani episcopului de Roman, Preasfintitului Macarie, dupa cum reiese dintr-o traducere tarzie a pisaniei manastirii, spre a zidi o noua biserica, in stilul obisnuit al epocii. In zidirea manastirii celei mari, intre anii 1542-1546, domnitorul si episcopul au fost ajutati si de logofetii Ioan si Teodor Bals.

Biserica centrala a manastirii era de dimensiuni modeste si avea hramul Sfantul Ierarh Nicolae. De jur-imprejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri si un turn, pentru a sluji la nevoie ca si cetate. Sfintirea manastirii a avut loc in data de 9 mai 1542, cu aceasta ocazie fiind aduse aici si Moastele Sfantului Nicolae. Dupa terminare, Manastirea Rasca a devenit metoc al Manastirii Probota.

In data de 11 iulie 1572, in urma unei lupte pierdute prin tradare, turcii si tatarii au invadat Moldova. La apropierea paganilor de Manastirea Rasca, calugarii au coborat clopotele din turn si le-au aruncat in lacul din curtea exterioara, spre a nu fi topite si transformate in gloante. In urma ravagiilor facute in manastire, de catre turci si tatari, aceasta a ramas pustie vreme de aproape 40 de ani.

Intre anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, impreuna cu sotia sa, Candachia, si cu fiica lor, Tudosca, prima sotie a domnitorului Vasile Lupu, isi va darui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Manastirea Rasca.

Vornicul Costea a aduagat vechii biserici, precum citim in pisania de deasupra intrarii sudice, un pridvor masiv, dubland astfel capacitatea interioara a acesteia. Incapere spatioasa, adaugata in partea vestica, este impartita in doua parti inegale si asimetrice de o arcada. Acest adaos nu intra in armonie cu restul bisericii, precum nici cu traditia ordonarii spatiilor bisericesti. Acest spatiu modifica planul de asamblu al bisericii, parand sa dispuna un pronaos dupa o camera a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fara despartire, si prin care patrunde in biserica dintr-un pridvor lateral.

Pe peretele sudic al pridvorului, deasupra usii de intrare in biserica, a fost pusa o pisanie pe care scrie, cu caractere slavone, urmatoarele: "Cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh s-a inceput acest pridvor si cu staruinta s-a zidit in numele Sfantului Ierarh Nicolae, facatorul de minuni, cu zidirea si cu ordinul dumnealui Costea Bacioc, mare vornic al Tarii de Jos si cu principesa Candachia si s-a inceput a se zidi in zilele bine credinciosului domnitor Io Constantin Moghila voievod, la anul 1611 iunie 7 zile si cu voia lui Dumnezeu s-a savarsit in zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 (1618) luna septembrie 30, pentru aceasta rog sa vestiti toate."

Elementele de decor arhitectural sunt caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca si orientala, ca de exemplu: portalul de intrare, de pe latura de sud, cu arcada in dubla acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de "spranceana" cu profile de tip renascentist.

Planul iconografic si compozitional pastreaza datele initiale mai cu seama in Sfantul Altar si in naos. Este remarcabila scena care infatiseaza tabloul votiv, familia domnitorului fiind condusa de Sfantul Ierarh Nicolae, spre a inchina biserica Mantuitorului, care binecuvinteaza.

Pictura exterioara a bisericii, pastrata mai ales pe partea de miaza-zi, semnata de Stamatello Kotronas din Zante, a fost lucrata in anul 1552. Cele mai de seama scene infatisate aici sunt Scara Raiului, Judecata de Apoi si Viata Sfantului Antonie.

In anul 1827, intregul ansamblu monahal de la Manastirea Rasca a fost supus unor reparatii ample, in urma acestora avand loc modificari importante ale aspectului manastirii. Astfel, a fost realizat acoperisurile cu bulb, de pe turnul portii si de pe cuhne, a fost daramat pridvorul, a fost inchisa intrarea in biserica, de pe latura de sud, fiind deschisa si amenajata intrarea de pe latura de vest, a fost repictata integra., peste pictura originala. 

In anul 1844, domnitorul Mihai Sturza il surghiuneste pe marele istoric Mihail Kogalniceanu la Manastirea Rasca. Aici, marele istoric a stat inchis vreme de sase luni, intr-o camera din turnul clopotnita.

Cei mai alesi sihastri ce s-au nevoit in vatra isihasta de la Manastirea Rasca sunt: schimonahul Iov Sihastrul (secol XV), schimonahul Iov Sihastrul (secol XVI), schimonahul Ioan Sihastrul (secolele XVI-XVII). Aici a vietuit si Sfantul Ioan de la Rasca si Secu, recent canonizat de Biserica Ortodoxa Romana; acesta a fost tuns in monahism, in anul 1630, de catre egumenul Agafton de la Rasca; in obstea de aici, el avea sa locuiasca vreme de 18 ani.

Teodor Danalache

 

Biserica Pătrăuţi

Cunoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Biserica Pătrăuţi a facut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de Ştefan cel Mare. Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor din luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează:
''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''. 
Sfântul Ştefan cel Mare construieşte biserici în ultimii 17 ani de viaţă, Biserica din Pătrăuţi fiind construită în primul an de construcţii, adică în 1487. Dispariţia nefericită a bisericii originale de la Putna şi distrugerea bisericii din Milişăuţi au făcut ca Biserica Pătrăuţi să fie astazi cea mai veche biserică păstrată dintre cele ctitorite de Sfântul Ştefan cel Mare.  
  
Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos. Este salvată la începutul secolului al XVIII-lea de Episcopul Calistru de Cernăuţi, iar din a doua parte a secolului al XVIII-lea, biserica serveşte ca biserică parohială.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

În anul 2004, pentru protejarea ansamblului iconografic original din sec. al XV-lea, s-a început construcţia unui paraclis unde se celebrează astăzi viaţa liturgică. Paraclisul nu este încă pictat, realizarea picturii aflându-se pe lista de proiecte viitoare.

Supravieţuind vremurilor, Biserica Pătrăuţi, cu forme arhitectonice blânde şi calme, aşezată pe malul pârâului cu nume de fată, Pătrăuceanca, te îndeamnă parcă la o comuniune intimă cu ierarhiile cereşti, cu dealul împădurit din apropiere, la poalele căruia odihnesc, într-un vechi cimitir, monahi sau oşteni ai viteazului domnitor Ştefan cel Mare.

Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument Unesco în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument Unesco din România.

Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți

La 15 kilometri de Suceava, pe traseul drumului spre localitatea Cacica, vestită mai ales prin salina pe care o deţine, este aşezată localitatea suceveană Părhăuţi. Pentru părhăuţeni, locul cel mai sfânt a fost, este şi va fi biserica satului, pentru că aici, de la leagăn la mormânt, s-a legat întreaga lor identitate, aici au intrat în Biserică prin Taina Botezului şi tot aici li se vor ridica veşnicele pomeniri. Istoria bisericii parohiale cu hramul „Duminica tuturor sfinţilor“ uneşte, aşadar, trecutul cu prezentul şi, mai departe, cu viitorul.
Sătenii au dobândit biserica de la ctitorul acesteia, logofătul Gavril Trotuşanu. Biserica familiei Trotuşanu a fost ridicată în anul 1522, cel mai probabil pe pământul deţinut de logofăt, în imediata apropiere de casa boierească, la locul numit Pe beci. Timp de 482 de ani toate slujbele s-au ţinut în această biserică, iar după această perioadă - în capela nou construită şi sfinţită în anul 2004.
Ctitoria familiei Trotuşanu
În mod cert, biserica a satisfăcut nevoile religioase ale familiei Trotuşanu, fiindcă pentru unii din membrii ei ea este chiar şi loc de mormânt. La o primă vedere, privind arhitectura bisericii, ţi se taie respiraţia. Cu un plan dreptunghiular şi cu absida estică rotunjită, cu zidurile groase şi cu acoperişul drept care accentuează forma strictă, biserica din Părhăuţi îşi poartă cu mândrie apelativul de Arca lui Noe. Ferestrele, câte două pe faţadele sudică şi nordică, şi una pe absida estică, sunt înguste şi mici, iar chenarele sculptate din jurul lor au muluri ascuţite în formă de arcuri, amintind astfel de epoca în care au fost zidite. Aspectele unice ale bisericii din Părhăuţi, distingând-o de toate celelalte biserici, sunt clopotniţa şi pridvorul. Pridvorul se deschide prin două bolţi mari, şi pe pereţii lui sunt pictate scene din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, iar clopotniţa este încorporată deasupra pridvorului, având o scară în formă de melc, care permite intrarea în clopotniţă. Aşa cum arată pisania, biserica a fost sfinţită la data de 15 iunie 1522 şi poartă hramul „Duminica tuturor sfinţilor“. Pictura bisericii a fost realizată după 1530, iar catapeteasma actuală nu este cea originală. Timp de aproximativ o sută de ani, în secolul al XIX-lea, biserica a fost descoperită, ceea ce a avut urmări nefaste, precum: căderea tencuielii, infiltraţii şi căderea picturii de pe bolte.
În anul 1994, părintele de atunci, Viorel Vârlan, ajutat de comunitatea sătească, a realizat gardul din piatră care împrejmuieşte biserica.
În urma descărcării arheologice de anul trecut, în pronaos a fost descoperit un număr important de cavouri din secolul al XVI-lea, dintre care cel mai important este cel al mamei ctitorului, Maria Trotuşanu.
Astăzi, biserica din Părhăuţi este în plin proces de consolidare şi de restaurare a picturilor extrem de valoroase pe care le deţine.
Fresca de pe pereţi - martor tăcut al istoriei
După 1530, meşteri iconari au realizat pictura bisericii din Părhăuţi. În culori extrem de calde, însă în acelaşi timp profunde, şi urmând erminia picturii bizantine, s-a realizat pictura interioară a întregii biserici. Sunt trei aspecte importante care disting pictura de la Părhăuţi, şi anume: tabloul votiv, apariţia scenei Pieta la proscomidiar şi îmbrăcămintea sfinţilor. În tabloul votiv, ctitorul nu ţine în mână biserica, ci stă prosternat în faţa tronului Mântuitorului Iisus Hristos, iar îmbrăcămintea sa reflectă hainele de la curtea suceveană. Acest aspect al îmbrăcămintei se regăseşte şi în costumele sfinţilor. Scena Pieta - care este aşezată în absida proscomidiarului - subliniază în mod cert influenţa veneţiană din secolul al XVI-lea, care exista, de altfel, în Moldova acelor vremuri.
Momentan, o mare parte din pictura a căzut, în special de pe bolta bisericii, din cauza factorilor externi.
Credinţa oamenilor în vindecare
De-a lungul istoriei, biserica parohială a satului Părhăuţi a fost locul unde oamenii căutau atât vindecarea spirituală, cât şi cea trupească. Astfel, tradiţia locului spune că foarte mulţi oameni veneau la biserica satului şi rupeau părţi din pictură, din corpurile sfinţilor, şi că mulţi se vindecau. Se văd şi acum în pronaos urme palpabile ale acestei credinţe.
La data de 22 iunie 1997, biserica din Părhăuţi s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Se împlineau 475 de ani de la zidirea ei. Ca urmare a acestui eveniment, a avut loc slujba arhierească condusă de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un impresionant sobor de preoţi şi mulţime de credincioşi veniţi din toate locurile. Placa comemorativă dezvelită de IPS Pimen cu acest prilej vorbeşte despre importanţa în sine a evenimentului: „Iniţiativa credincioşilor din Părhăuţi de a sărbători 475 de ani de la zidirea bisericii este pilduitoare şi dragă sufletului nostru, pentru că este un mod de a ţine mereu aprinsă candela credinţei strămoşeşti şi spiritualităţii româneşti, pentru a ne lumina calea spre mântuire nouă şi urmaşilor noştri“.
Pe perioada restaurării bisericii se slujeşte în capela nou ridicată
Din cauza procedurilor necesare consolidării şi restaurării bisericii parohiale, era necesar un loc pentru oficierea slujbelor bisericeşti. Astfel, în data de 23 martie 2004 s-a sfinţit locul pentru capela satului, de data aceasta de mărimi mai reduse, pentru a satisface nevoile cultice. Astfel, după numai nouă luni, la 19 decembrie 2004, sătenii din Părhăuţi participau la slujba de sfinţire a capelei din lemn, având hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Ştefan cel Mare şi Sfânt“, slujbă săvârşită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai comunei. „Pe un frig cu multe grade la minus, cu o ninsoare care tocmai pornise, cu mic cu mare, toţi, zgribuliţi, participam la acel moment. Rareori îţi este dat să vezi aşa ceva! Nu ştiam ceea ce se întâmplă, ştiam doar ceea ce va urma: că vom avea o biserică în care ne vom pleca genunchii şi îl vom invoca cu pioşenie pe Domnul Hristos. Eram în altar şi dădeam la mână cele ce trebuiau atunci. Ţin minte că tot poporul a trecut prin altar şi săruta sfânta masă şi mâna Înaltului. Chiar dacă numărul celor prezenţi nu a fost prea mare, cred că din cauza frigului, a fost totuşi un moment emoţionant pentru toţi, iar pentru mine, un moment cu adevărat unic“, ne preciza nenea Traian Prelipcean, paracliserul bisericii, sau, aşa cum se spune pe aici, pălimarul bisericii.
Biserica din sufletul oamenilor
Anul trecut, cu prilejul inundaţiilor devastatoare din judeţul Suceava, şi parohia Părhăuţi s-a implicat pentru strângerea şi trimiterea unor ajutoare umanitare celor aflaţi în suferinţă. Amintim aici că însăşi localitatea Părhăuţi a fost lovită de inundaţie, iar un număr considerabil de case şi bunuri materiale au fost distruse de apa învolburată. Despre ceea ce s-a întâmplat, părintele Lazăr Croitoru, actualul paroh, ne-a precizat: „Durerea şi amărăciunea au fost prezente timp de o lună în sufletele enoriaşilor mei, însă tot timpul biserica din sat a fost sufletul lor, le-a dat putere, i-a îmbărbătat. Noi i-am ajutat cât am putut, însă milostivul Dumnezeu este Cel Care i-a întărit cu adevărat. Poate, mai mult ca niciodată, biserica satului i-a îndemnat la smerenie, reculegere şi, mai mult de atât, la încredere şi iubire unul faţă de altul. Împreună vom fi aici până la capăt, fiindcă pentru oamenii de aici biserica satului este comoara de mult preţ. Nu este locul unde socializează, este locul în care se întâlnesc cu Dumnezeu prin rugăciunile pe care le invocă aici“.

Biserica din Dolhești

Biserica din Dolhești

Foto: wikimedia.org

În localitatea Dolheştii Mari, la 15 km de Fălticeni se află legendara biserică din Dolhești, ctitoria boierului Şendrea. Primul document care atestă existenţa localității datează din 1395. Biserica din Dolhești cu Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este cea mai veche biserică din Moldova, dintre cîte mai există, care a fost fondată de către un boier, iar acest fapt o face cu atît mai interesantă, căci voievodul nu permitea oricăruia dintre boierii lui să ridice biserici de piatră. Biserica din Dolhești, la fel ca cele de la Arbore și Bălinești sînt capelele de curte ale unor mari boieri, oameni apropiați domnitorului: hatmanul Șendrea, portarul Sucevei Luca Arbore, logofătul Ioan Tautu.

Biserica din Dolhești a fost construită ca paraclis privat al boierului Şendrea, în acelaşi aşezămînt cu reşedinţa medievală. Biserica este simplă, albă, la capătul vestic al clădirii se află clopotniţa, deasupra holului de la intrare, dar acestea sînt adăugări tîrzii. Trăsătura caracteristică a acestei biserici este prezenţa a două firide înalte cu arcuri ascuţite, pe fiecare perete longitudinal. În pronaos, aceste nişe laterale au fost folosite pentru mormintele familiei fondatoare. Aici au fost înmormîntați portarul Șendrea, tatăl și probabil bunicul său, iar în nisa din peretele nordic, Maria, sora lui Ştefan cel Mare și soţia portarului.

Absenţa unei inscripţii comemorative împiedică datarea exactă a bisericii, dar se stie că Sendrea, ucis în bătălia de la Rîmnic (1481) a fost înmormîntat la Dolhesti, unde era îngropat si tatăl său. Ar urma  deci că Dolhesti a fost zidită înainte de 1481 și ar fi cea mai veche din bisericile lui Ștefan cel Mare, dintre cele ce au rămas. Primul hram al bisericii din Dolhestii Mari a fost "Sf. Nicolae", ca si al ctitoriei lui Bogdan I din Rădăuti. Primul Șendrea ar putut fi unul din oamenii de încredere ai domnitorului Bogdan I, iar biserica din Dolhești este un edificiu construit la puțin timp după cea din Rădăuti, adică spre sfîrșitul secolului al XIV-Iea sau începutul celui următor.

Biserica aparţine unui tip arhaic, cu particularităţi preluate din arhitectura gotică. Are un edificiu rectangular, cu o absidă estică poligonală, cu cinci laturi. În tradiţia bizantină, laturile poligonului erau vizibile doar în exterior, iar absidele erau semicirculare în interior. Aici, în Dolheşti, interiorul absidei este poligonal, trăsătură caracteristică stilului gotic.

Ceea ce face unică biserica din Dolheşti sînt pereţii văruiţi în alb, întrerupţi de picturi colorate în doar două locuri, ambele în pronaos. Una este firida vestică a peretelui sudic, cealaltă e icoana Sfintei Parascheva, patroana bisericii, pictată deasupra uşii de la intrare, care duce spre naos.

Pictura din firida peretelui sudic este cu totul neobişnuită, deoarece alegerea temelor pentru această parte a bisericii nu a fost găsită în nici o altă biserică moldovenească.

Biserica a suferit, de-a lungul timpului, mai multe modificari. În 1852-1854 arendașul Stati a adăugat un pridvor cu două ferestre, deasupra pridvorului înălţîndu-se clopotnița; în 1906 s-a înlocuit pardoseala din lemn de brad și s-a m pus mozaic pe jos, în 1926 s-a dărîmat zidul care despărțea altarul de naos și s-a înlocuit cu o catapeteasmă, sculptată în stejar; între 1988-1991 s-au derulat activități de restaurare a monumentului.

Pictura murală a bisericii dolheștene, alături de cea a bisericii "Înălțarea Domnului" din Lujeni (executată după 1453) și cea a bisericii "Sf. Nicolae" din Rădăuțti (executată probabil în anii 1479-1481) se înscrie în primul grup de opere reprezentative pentru pictura murală moldovenească, din prima parte a domniei lui Ștefan cel Mare.

Biserica Balinesti

Biserica Balinesti

Biserica Balinesti este situata in satul cu acelasi nume din lunca Siretului. Biserica se afla la o distanta de aproximativ 10 kilometri de orasul Siret. Satul Balinesti este cunoscut din secolul al XV-lea, cand apartinea logofatului Ioan Tautu, om de seama si bun diplomat al marelui domn Stefan cel Mare si al fiului sau Bogdan, dupa cum este amintit de cronicarii Grigore Ureche si Ion Neculce.

Aceasta este unul dintre monumentele istorice reprezentative pentru arta Moldovei din cea de a doua jumatate a secolului al XV-lea. Arhitectura acestei biserici este singulara in epoca si exprima convingator gustul ctitorului Ioan Tautu.

Ioan Tautu este intemeietorul unei familii boieresti care stapanea sate in zona Botosanilor si in apropierea Balinestilor. Aceasta, impreuna cu pietrele de mormant tarzii (1613, 1634) ce se pastreaza in biserica, arata ca Balinestii raman vatra a familiei Tautestilor si ca la cancelaria domneasca se mai pastra, in secolul al XVII-lea inca vie amintirea marelui dregator.

Acesta a construit, intre anii 1494-1499, la Curtea sa de pe malul Siretului o biserica impozanta, astazi "unul dintre cele mai reprezentative monumente din epoca lui Stefan cel Mare". Daca initial s-a crezut ca biserica a fost construita de logofatul Tautu, cu banii primiti in dar de la sultan, in realitate, biserica a fost construita cu cheltuiala acestuia, dupa cum spune pisania de pe zidul de rasarit al bisericii:

"Cu vointa Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, pan Tautu logofat a inceput a zidi aceasta biserica in numele celui intre sfinti parintele nostru Ierarh si facator de minuni Nicolae in zilele blogoslavitului si de Hristos iubitor domn io Stefan voievod fiul lui Bogdan voievod si s-au savarsit in an 7007 luna 6".

Ca numeroase biserici de curte boiereasca, Biserica Sfantul Nicolae din Balinesti a fost construita dupa un plan dreptunghiular, cu o singura nava, compartimentata in naos si pronaos,cu absida poligonala la est si incheiata poligonal si in extremitatea vestica, iar pe latura de sud intregita de un turn clopotnita.

Turnul clopotnita este scund, amplasat pe latura de sud, in dreptul intrarii. Partea inferioara a clopotnitei este un fel de pridvor boltit, bolta fiind semicirculara, ca si in naos si pronaos, unde sunt impartite in trei travei egale prin arcuri care se sprijina pe stalpi de piatra angajati in zid si decorati cu capiteluri si socluri.

Naosul de forma patrata este acoperit cu o bolta semicilindrica intarita de arcuri dublouri ce o compartimenteaza in trei nave. Pronaosul aproximativ de aceleasi dimensiuni, prezinta particularitatea incheierii in polygon acapatului de vest.

Elementele cele mai iteresante sunt pilastrii ce sustin arcurile dublouri ale boltii semi-cilindrice. Elementele de decor architectural de la ancadramentele de usi si ferestre prezinta trasaturi care la incadreaza in arhitectura gotica tarzie. Pridvorul de sub clopotnita are bolta cu arcuri de piatra cioplita, decorata cu rozete tot din piatra.

Doua siruri de firide, mai mici deasupra si mai mari dedesubt, inconjoara biserica pe toate fatadele ei. Latura sudica este diferita fata de celelalte: un portal deschis, cu bolti gotice inalte, de piatra, surmontate de o clopotnita, se afla la intrarea in biserica.

Urme de picturi murale exterioare s-au gasit pe firidele mai mari de pe absida estica si pe fatadele estica si vestica. Aceste picturi s-au facut in timpul domniei lui Petru Rares, intre anii 1535-1538.

Picturile exterioare trebuie sa fi avut o calitate remarcabila, dupa cum se observa in cazul frumoaselor imagini ale Sfantului Nicolae si ale Arhanghelului Mihail, situate pe doua firide de pe absida estica. La capatul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi . Aceasta pictura exterioara a fost aplicata peste prima decoratie a fatadelor bisericii, ce continea discuri din ceramica emailata cu rnduri de maro, galben si verde.

Ferestrele altarului si ale naosului sunt dreptunghiulare, iar cele ale pronaosului, cat si usa de la intrare in pronaos sunt lucrate in stil gotic. Cu ocazia pictarii in exterior a bisericii (1535-1538) au fost zidite firidele, iar elementele ceramice au fost tencuite, smaltul acestora pierzandu-si partial stralucirea.

In decursul timpului, biserica nu a suferit modificari majore, ea aparand in aceeasi forma si in tabloul votiv. Pictura, ce dateaza din secolul al XV-lea, de ridicata valoarea artistica, este opera unei echipe conduse de zugravul Gavriil Ieromonahul si se pare ca este in stilul celei de la Manastirea Voronet si Sfantul Nicolae din Dorohoi.

Fresca interioara se mai pastreaza si astazi, spre deosebire de cea exterioara, care este degradata in proportie de 90 la suta. Pronaosul, naosul sunt impodobite cu sfinti, scene biblice, Acatistul Sfantului Nicolae. Portretul ctitorului din tabloul votiv reprezinta una din cele mai reusite picturi de acest gen din Moldova epocii.

Biserica din Balinesti se numara printre putinele monumente din timpul lui Stefan cel Mare care pastreaza aproape integral decorul pictat, ca si bisericile din Patrauti si Voronet. Starea de conservare a zugravelilor nu este prea stralucita; sunt zone in care pictura s-a desprins impreuna cu stratul suport, lasand sa se vada prima zugraveala a bisericii, cea provizorie alcatuita numai din dreptunghiuri rosii si verzi ce imita caramida smaltuita.

Catapeteasma este mai noua, ctitorul ei este Ieremia Jigniceanu, pe la anul 1792, proprietarul de atunci al mosiei Balinesti. Este lucrata in lemn de tei si cuprinde trei randuri de icoane. Sculptura este bogata in elemente florale si a fost poleita in aur.

Pronaosul prezinta particularitatea incheierii in poligon a capatului de vest. Elementele cele mai interesante sunt pilastrii ce sustin arcurile dublouri ale boltii semicilindrice. Elementele de decor arhitectural de la ancadramentele de usi si ferestre prezinta trasaturi care la incadreaza in arhitectura gotica tarzie. Cu ocazia pictarii in exterior a bisericii (1535 -1538) au fost zidite firidele, iar elementele ceramice au fost tencuite, smaltul acestora pierzandu-si partial stralucirea.

In pronaosul bisericii se afla gropnita familiei Tautu, gasindu-se aici noua lespezi din piatra. Pietrele de mormant ale celor doi fii ai logofatului, Petru si Teodor, morti in 1494, se caracterizeaza prin impartirea suprafetei trapezoidale intr-un chenar decorativ urmat de zona inscriptiei ce inconjura campul central. Urmeaza lespedea Vasilichii (1495) si cea a Magdei ( 1500). Numai lespedea sub care a fost ingropat logofatul se inrudeste cu seria de pietre funerare puse de Stefan cel Mare in necropola domneasca de la Radauti.

In decursul timpului, biserica de la Balinesti a avut de suferit in mai multe randuri din cauza turcilor care, in incursiunile lor, au dat foc bisericii, producand degradari ale picturii si zidului. In anul 1721, biserica a fost restaurata prin grija Episcopului Calistru de Radauti, cand s-au restaurat acoperisul, usile si mobilierul.

Pana in anul 1864, biserica din Balinesti a adapostit o manastire de maici, metoc al Manastirii Varatic iar din anul 1899, este luata in grija, pastrare si conservare de Departamentul pentru Monumente Istorice.

In ultimul timp a beneficiat de unele restaurari dupa cum urmeaza: s-a pus un brau de caramizi smaltuite in jurul bisericii; s-au dat jos resturile de pictura exterioara, ramanand cele trei randuri de medalioane din teracota smaltuita de sub cornisa; s-a consolidat clopotnita cu bare de fier; s-a refacut invelitoarea, care era distrusa si din cauza careia ploua in biserica.

Biserica Balinesti

Biserica Arbore

Biserica “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore (cunoscută și ca Biserica Arbore, deși nu este singura biserică din localitate) este o biserică ortodoxă construită în anul 1502 în satul Arbore din comuna omonimă (județul Suceava) de către hatmanul Luca Arbore. Ea se remarcă prin pictura murală exterioară. Biserica Arbore are hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (sărbătorit în fiecare an pe 29 august).

Ansamblul bisericii Arbore a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05487 [1] și fiind format din două obiective: Biserica “Tăierea Capului Sf. Ioan” – datând din 1502 și având codul SV-II-m-A-05487.01; Turnul clopotniță – datând din 1867 și având codul SV-II-m-A-05487.02.

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica Arbore, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei (Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Suceava (“Sf. Ioan cel Nou”) și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

Manastirea Putna

Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei.

Manastirea Putna - scurt istoric

Cronicarul Ion Neculce istoriseste astfel despre felul in care a fost ales locul pe care avea sa fie zidita Manastirea Putna: "Stefan-Voda cel Bun, cand s-au apucat sa faca Manastirea Putna, au tras cu arcul dintr-un varfu de munte ce este langa manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul in oltariul".

Incepute la 10 iulie 1466, dupa cucerirea cetatii Chilia (1465), lucrarile de constructie a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", vor fi terminate in anul 1469, slujba de sfintire avand loc la 3 septembrie acelasi an. S-au construit apoi Casa Domneasca (1473), chiliile, zidul de aparare cu turnurile aferente si Turnul Tezaurului, lucrarile finalizandu-se in anul 1481.

De-a lungul veacurilor Manastirea Putna a trecut prin numeroase incercari ca incendii, navaliri si ocupatii straine, cutremure, dar care n-au putut intrerupe desfasurarea vietii monahale si lauda neincetata adusa lui Dumnezeu.

Dupa intrarea, din anul 1775, sub ocupatie habsburgica, manastirea va mai suferi o serie de transformari exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi constructii de chilii (1852-1856), modificari ale formei acoperisului bisericii (1859), lucrari mai ample asupra acesteia avand loc in 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

Manastirea Putna - cronologia evenimentelor mai importante

La data de 4 iulie 1466, Voievodul Stefan cel Mare si Sfant alege locul pe care va fi zidita Biserica Manastirii Putna, tragand cu arcul de pe Dealul Crucii. Sase zile mai tarziu, la 10 iulie 1466, conform Letopisetelor putnene, se incepe zidirea Bisericii Manastirii Putna, care va fi terminata in anul 1469.

In data de 3 septembrie 1470 are loc sfintirea Manastirii Putna, ceremonie intarziata de campania contra tatarilor, terminata cu victoria de la Lipnic, pe Nistru. La data de 1 mai 1481 se finalizeaza lucrarile de zidire a cladirilor din incinta si a zidurilor de aparare.

La 15 martie 1484, un incendiu a distrus chiliile si a afectat partial si biserica. In urma incendiului, Voievodul Stefan a poruncit restaurarea bisericii si pictarea ei, atat in interior, cat si in exterior.

Sfantul Stefan cel Mare, care, la 1 mai 1488, a daruit Manastirii Putna craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, adoarme in Domnul la data de 2 iulie 1504. "Stefan Voievod, care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni a trecut la vesnicele locasuri in anul 7012 (1504), luna iulie, in ziua a doua, marti, la ceasul al patrulea din zi - ora 10." El va fi inmormantat in biserica Manastirii Putna.

La 20 aprilie 1517 moare si Bogdan al III-lea, fiul Sfantului Voievod Stefan, fiind si el ingropat tot in Manastirea Putna. Dupa acesta, la 14 ianuarie 1527, moare si este inmormantat tot in biserica Stefanita Voda.

In anul 1653 este distrusa biserica Manastirii Putna, inclusiv pictura interioara si exterioara. Din porunca domnitorului Vasile Lupu se va incepe refacerea bisericii in anul 1653. Lucrarile vor fi continuate de voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija si terminate in anul 1662.

Intre anii 1756-1760, prin grija mitropolotului Iacov Putneanul, la Manastirea Putna se executa importante lucrari de restaurare. Intre anii 1901-1902, arhitectul austriac K. A. Romstorfer restaureaza biserica Manastirii Putna.

In anul 1904 are loc comemorarea a 400 de ani de la adormirea Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Costin Petrescu picteaza portretul acestuia avand ca model portretul domnitorului din Tetraevanghelul de la Humor.

La data de 15 mai 1918 Consiliul National Roman din Bucovina proclama reintegrarea Bucovinei in componenta Romaniei, iar in 1966, la recomandarea UNESCO, implinirea a 500 de ani de la intemeierea Manastirii Putna se celebreaza pe plan mondial.

In data de 6 iunie 1976 se inaugureaza sediul actual al Muzeului Manastirii Putna.

Intre anii 1980-1982 se intreprind noi campanii de cercetari arheologice pe latura de sud a incintei Manastirii Putna, menite sa dezvaluie complet vestigiile Casei Domnesti din epoca lui Stefan cel Mare. In anul 1982 incep lucrarile de refacere a Casei Domnesti de la Putna, la data de 15 august 1988 aceasta sfintindu-se.

In sesiunea din 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al B.O.R. hotaraste canonizarea lui Stefan cel Mare sub numele "Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant", cu data de pomenire 2 iulie. In data de 2 iulie 2004 s-au implinit 500 de ani de la trecerea la cele vesnice a Slavitului Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

Manastirea Putna - arhitectura ansamblului monahal

Intrarea in incinta Manastirii Putna se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter si etaj, pe a carui fatada estica se afla stema Moldovei datata cu anul 1471. Turnul a fost zidit in anul 1757, in vremea domnitorului Constantin Racovita, despre aceasta dand marturie si stema de pe fatada de vest, in care apar reunite stemele Moldovei si ale Tarii Romanesti.

Deoarece poetul Mihai Eminescu impreuna cu Ioan Slavici si cu alti participanti la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au innoptat in acele zile in sala de la etaj, aceasta constructie se numeste "Turnul Eminescu". Tot pe latura de est este situat si Turnul clopotnitei construit in anul 1882.

Paraclisul manastirii, asezat in partea vestica a incintei, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul in anul 1759, pe locul vechiului turn clopotnita deteriorat la marele cutremur din 1739.

Paraclisul a fost restaurat intre anii 1976-1983, cand i s-au adaugat noi spatii. Paraclisul a fost pictat in tehnica "a fresco" in perioada 1980-1984 de artistii-frati Mihail si Gavril Morosan, staret fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudica a incintei se afla Casa Domneasca ridicata intre anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusa de habsburgi. Lucrarile de reconstructie au fost incepute si supravegheate, in mare parte, de catre Prea Fericitul Parinte Teoctist pe timpul arhipastoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

Singura cladire ramasa din vremea Sfantului Voievod Stefan este Turnul Tezaurului a carui constructie a fost terminata in anul 1481. In el au fost adapostite, in vremi de tulburare, odoarele acestui sfant locas.

Manastirea Putna - biserica centrala

Biserica originala a suferit mari modificari in perioada 1653-1662. S-au pastrat liniile arhitectonice initiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcatuita din cinci incaperi: pridvor, pronaos, gropnita, naos si altar. Se regasesc astfel reunite elemente de arhitectura bizantine, gotice si renascentiste.

Biserica, reconstruita de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si Eustatie Dabija (1653-1662) se inscrie in datele generale ce constituie trasaturile epocii: plan trilobat, brau in torsada impartitor al zidurilor, ocnite din arcaturi si arcade oarbe, pilastri, ferestre dreptunghiulare gotice; turla are coloane rasucite, pridvorul inchis apare aici pentru prima data in Moldova.

Accesul in biserica se face prin cele doua usi laterale ale pridvorului, incadrate cu portaluri de piatra. Usa masiva prin care se trece din pridvor in pronaos are la partea superioara o pisanie care aminteste de lucrarile de reconstructie ce au avut loc in timpul domniilor lui Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija.

Camera mormintelor primeste lumina de la cate o fereastra la sud si nord. Aici se afla mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant acoperit cu un baldachin din marmura alba, cu o inscriptie incrustata pe lespede care ne spune ca viteazul domnitor este ctitorul si ziditorul sfantului locas, alaturi de sotia sa Maria, fiica lui Radu Voievod. Pe mormantul marelui Stefan se afla urna de argint depusa cu prilejul serbarii din 1871.

Din camera mormintelor - gropnita - trecerea catre naos se face printre doua coloane masive ce au inlocuit, in secolul al XVII-lea, peretele despartitor specific liniei arhitectonice stefaniene.

Pronaosul este luminat de doua ferestre la sud si alte doua la nord. Pridvorul este luminat prin mai multe ferestre, asezate pe zidurile din sud, nord si vest. Intrarea in pridvor se face prin sud si nord, pe usi masive din lemn, ferecate cu fier.

Intrarile din pridvor in pronaos si din pronaos in camera mormintelor sunt de asemenea prin usi masive din lemn ferecate cu fier. In pridvor, pe latura sudica, se afla mormantul Mitropolitului Moldovei Iacob Putneanul, innoitorul manastirii ( 15 mai 1778), iar pe partea nordica, mormantul Mitropolitului Sucevei Teoctist (18 noiembrie 1478).

Altarul este luminat de 3 ferestre (est, nord si sud) si este separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentatie sculpturala foarte frumoasa. Naosul, luminat de cate doua ferestre la sud si nord, are deasupra turla deschisa, de forma octogonala la primul etaj si hexagonala la etajul superior, la exterior cu coloane torsionate si ancadramente la ferestre. Intre naos si camera mormintelor sunt doi stalpi masivi din piatra, care sustin arcada ce sustine la randul ei bolta.

Toate ferestrele din altar, naos, gropnita si pronaos sunt pictate in interior, terminate in arc si prevazute la exterior cu grilaje metalice. Pardoseala este din marmura, numai in pridvor este din lespezi de piatra.

La exterior biserica Manastirii Putna este incinsa cu un brau rasucit in torsada simbolizand Preasfanta Treime, motiv ce se regaseste si in ornamentatia interioara.

Acoperisul este cu tabla de arama, asezatain randuri dese, pentru a imita sindrila, in exterior este un brau masiv torsionat, cu firide largi, mult mai inalte in partea inferioara si mai scurte in partea superioara. Ferestrele au ancadramente din piatra. Pe fatade sunt amplasati mai multi stalpi conforturi.

Manastirea Putna - pictura bisericii

Distrusa in timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu si Gheorghe Stefan, pictura originala s-a incercat a se reface abia in secolele XVIII-XIX cand s-au zugravit in pridvor cateva chipuri de sfinti.

Dorinta de a reda Putnei stralucirea de odinioara, cand era "tot cu aur poleita zugraveala, mai mult aur decat zugraveala si pre dinauntru si pre denafara" (cronicarul Ion Neculce), a inceput sa prinda contur abia in anul 1972 cand mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvantat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a manastirii, pe baza unui plan iconografic intocmit de parintele Sofian Boghiu.

Ca o proorocie peste veacuri, hotararea mitropolitului de a incredinta pictarea ctitoriei Voievodului Stefan cel Mare acelora care vor picta mai intai Paraclisul, s-a implinit la 10 iulie 2001, cand, cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pictorii Mihail si Gavril Morosan au trasat primele linii la noua fresca.

Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrari in tara si strainatate, fratii Mihail si Gavril Morosan au impodobit biserica cu frumoase chipuri, scene si compozitii pe fondul foitei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compozitiile inedite, sunt cateva din caracteristicile noii picturi.

Iconostasul ce impodobeste biserica a fost realizat in anul 1773 din lemn de tei si tisa. Executat de mesteri locali din porunca si cu osteneala mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat in stil baroc tarziu. A fost restaurat.

Manastirea Putna - sfintele moaste

In altarul bisericii sunt pastrate cu multa evlavie particele din moastele Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, Sfanta Ana - mama Maicii Domnului, Sfantul Ierarh Alexandru, Sfantul Ierarh Nectarie, Sfantul Ierarh Vavila...

... Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mucenic Rafael, Sfantul Mucenic Ghedeon, Sfantul Serafim de Sarov si degetul aratator al Sfantului Daniil Sihastru, iar in pronaos, craniul Sfantului Ierarh Ghenadie asezat intr-o frumoasa racla sculptata.

Manastirea Putna - muzeul manastirii

Muzeul Manastirii Putna este poate cel mai bogat si valoros din tara, pastrand multe obiecte de la Stefan cel Mare, manastirea fiind renumita prin tezaurul sau de broderii, tesaturi, manuscrise, argintarie, obiecte de cult.

Muzeul Manastirii Putna, reamenajat in anii 1976 si 2004, se afla in partea de vest a incintei, alaturi de Paraclis. Aici se pastreaza o parte din tezaurul artistic si istoric al manastirii, constand in manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, carti de invatatura, Leastvite, Psaltichii) si broderii realizate in atelierele manastirii (epitafuri, acoperaminte pentru sfintele vase, pocrovete, dvere, valuri de tampla, acoperaminte de morminte, vesminte preotesti), carti de cult si de invatatura, odoare bisericesti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cadelnite, candele), obiecte din ceramica, etc.

Printre odoarele de mare pret se numara icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului adusa, dupa traditie, din Constantinopol in 1472 de catre Doamna Maria de Mangop, sotia Sfantului Voievod Stefan si craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, mare facator de minuni, ferecat in argint aurit si daruit manastirii de ctitorul ei in anul 1488.

Manastirea Putna - necropola domneasca

Conceputa dintru inceput ca necropola domneasca, biserica Manastirii Putna adaposteste paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, apartinand familiei Musatinilor. Lucrat din porunca sa, cu doisprezece ani inainte de stramutarea la vesnicele locasuri, mormantul Binecredinciosului Voievod Stefan se afla in partea de sud a gropnitei.

Alaturi este mormantul Doamnei Maria Voichita (†1511). Pe latura de nord se afla alte trei morminte: cel al Doamnei Maria de Mangop (†1477) si ale fiilor Bogdan (†1479) si Petru (†1480).

Pronaosul adaposteste mormintele Domnitorului Bogdan al III-lea (†1517) - fiul lui Stefan, al Mariei (†1518) - fiica, al Domnitorului Stefanita (†1527) - nepotul lui Stefan si cel al Doamnei Maria (†1529) - sotia lui Petru Rares.

In pridvor se afla mormantul mitropolitului Moldovei Teoctist I (†1477), cel care l-a uns ca Domn pe Stefan cel Mare la locul numit Direptate, iar in partea opusa sunt mormintele mitropolitului Iacov Putneanul si ale parintilor acestuia, Adrian ieroschimonahul si Mariana monahia.

Dupa traditie, in exteriorul bisericii, partea sudica, langa Sfantul Altar, se afla mormantul Sfantului Ierarh Ilie Iorest, calugar putnean ajuns mitropolit al Ardealului, unde a marturisit credinta ortodoxa in vremea prigoanei calvine. Revenit la Putna dupa ani grei de temnita, s-a mutat catre cele vesnice la 12 martie 1678.

Langa acesta se afla cripta Mitropolitului Isaia Balosescu, cel care a construit la sfarsitul secolului XVIII, la Cernauti, celebrul Palat Mitropolitan al Bucovinei, transformat astazi in Universitate.

Manastirea Putna - locul in care rugaciunea a scris istorie

Dotata dintru inceput cu atelier de caligrafie - scriptorium (in care calugarii, instruiti in scoala vestitului caligraf Gavriil Uric de la Manastirea Neamt, copiau carti de cult si din scrierile Sfintilor Parinti), cu atelier de broderie (in care se lucra cu fir de aur si de argint, cu matasuri scumpe si pietre pretioase) si cu o celebra scoala de muzica psaltica condusa de Eustatie Protopsaltul, Manastirea Putna va deveni in scurt timp un renumit centru al artei si culturii medievale sud-est europene in secolele XV-XVI.

Mai tarziu, viata duhovniceasca, culturala si artistica a manastirii a avut din nou o perioada de mare inflorire in timpul pastoririi mitropolitului Iacov Putneanul.

Pentru romani, Manastirea Putna nu reprezinta numai rugaciune, arta sau cultura, ci si o pagina din istoria vie a neamului. Nume ca Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Mihail Kogalniceanu trezesc si astazi amintirea marii serbari de la Putna (14-16 august 1871) ocazionata de implinirea a 400 de ani de la sfintirea bisericii manastirii. Atunci Mihai Eminescu a rostit cuvintele: "Sa facem din Putna Ierusalim al neamului romanesc si din mormantul lui Stefan altar al constiintei nationale".

Pe urna votiva depusa atunci pe mormantul Sfantului Voievod Stefan se afla inscriptia: "Eroului, invingatorului, aparatorului existentei romane, scutului crestinatatii, lui Stefan cel Mare, Junimea Romana Academica, MDCCCLXX".

Pastrarea constiintei de neam in timpul ocupatiei austro-ungare s-a manifestat si in 1904 cand intreaga Bucovina, la initiativa lui Eudoxiu Hurmuzachi si a altor intelectuali romani, a comemorat 400 de ani de la trecerea la cele vesnice a slavitului Voievod Stefan cel Mare, care a fost "glasul istoriei noastre, al unui neam viteaz si nedreptatit" (P.P.Panaitescu).

Evlavia romanilor, inradacinata de veacuri fata de marele ctitor de locasuri sfinte, a facut ca actul canonizarii Sfantului Stefan ce Mare, in iunie 1992, sa fie doar o recunoastere oficiala a cultului popular pastrat cu sfintenie atatea veacuri.

"Om ales de Dumnezeu", "aparator al dreptei credinte", "ocrotitorul celor napastuiti", "stalp neclintit al rabdarii", "neinfricat ostas al lui Hristos", marele Voievod a fost si ramane in constiinta poporului ca "parinte al neamului romanesc".

Sfintenia Voievodului ramane dovedita peste veacuri si de stransele sale legaturi cu marii duhovnici ai timpului: Sfantul Ghenadie, Simeon staretul de la Pangarati si mai ales cu Sfantul Daniil Sihastru, in a carui chilie a gasit totdeauna mangaiere, sfat si ajutor.

Manastirea Putna - obstea manastirii

Manastirea Putna este ridicata pe o veche vatra sihastreasca, fapt dovedit si de cercetarile arheologice. La numai o jumatate de metru sub temelia vechii Case Domnesti s-au gasit oseminte "galbene si frumoase" cu mireasma de sfinte moaste, a cinci calugari care s-au nevoit aici cu peste un secol inainte de intemeierea Manastirii Putna.

Prima obste a fost formata in anul 1466 din calugari adusi de la Manastirea Neamt, condusi de Arhimandritul Ioasaf, cel dintai staret al Putnei. De atunci si pana in prezent viata monahala s-a desfasurat fara intrerupere, in pofida ocupatiei straine si a prigoanei comuniste.

Pentru crestini Putna a fost si ramane o cetate a rugaciunii si duhovniciei, unde generatii intregi de monahi s-au nevoit sa ajunga la desavarsire, la cunoasterea lui Dumnezeu. Monahii sunt chemati sa se roage pentru intreaga lume si aceasta este principala lor slujire catre omenire.

Multumita monahilor, rugaciunea nu se intrerupe niciodata pe pamant, iar acesta este cel mai mare folos pentru intreaga lume, caci lumea dainuie prin rugaciune. De aceea, vietuitorii manastirii se straduiesc sa savarseasca zilnic Sfanta Liturghie si cele Sapte Laude.

Manastirea Putna - localizare si date de contact

Manastirea Putna, localitatea Putna, cod 727455, judetul Suceava

E-mail: manastirea@putna.ro
Telefon: 0230/414055
Fax: 0230/414119

Cai de acces: pe Drumul National Radauti, spre N-V Galanesti (11 km).. Vicovu de Jos (5 km).. apoi, dupa inca un kilometru, dreapta spre Bivolaria (3 km).. Putna (8 km).