Delta Dunarii

Dunarea, singurul fluviu de pe planeta care strabate 10 tari, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, si patru capitale Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, se varsa in Marea Neagra printr-o Delta care impreuna cu complexul lagunar Razelm – Sinoe are o suprafata totala de circa 5050 km2, din care 732 km2 apartin Ucrainei. Mai precis, este delimitata de urmatoarele coordonate 28 grade 10′ 50″ E (Cotul Pisicii) si 29 grade 42′ 45″ E (Sulina); 45 grade 27′ N (bratul Chilia, km. 43) si 44 grade 20′ N (Capul Midia).

Bratul Sulina – Delta Dunarii.

Bratele Dunarii

Se poate spune ca Delta incepe sa se contureze de la Patlageanca unde se bifurca in doua brate, Bratul Chilia la nord si Bratul Tulcea la sud. Acesta din urma, cand ajunge la Ceatal Sfantu Gheorghe se desparte in Bratul Sulina si Bratul Sfantul Gheorghe.
Bratul Chilia, avand 104 km, traseaza granita cu Ucraina, si preia pe cursul sau 60% din apele si aluviunile Dunarii. Din acest motiv Delta Dunarii creste anual in suprafata cu 40 de metri patrati. Pe Chilia se gasesc localitatile Palazu, Pardina, Chilia Veche, Periprava.

Pelicani in Delta Dunarii.

Bratul Sulina, cu o lungime de 71 km, traverseaza mijlocul Deltei, avand un curs rectiliniu, foarte bun pentru navigatia vaselor maritime. Acesta este dragat in permanenta si transporta doar 18% din volumul de apa al Dunarii. Pe Sulina se gasesc localitatile Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crisan, Vulturu, Partizani, Sulina.
Bratul Sfantul Gheorghe are o lungime de 112 km, fiind orientat spre sud-est, si transporta 22% din debitul Dunarii, iar la varsare in Marea Neagra formeaza insulele Sacalin considerate un inceput de delta secundara. Pe acest brat se gasesc localitatile Nufaru, Mahmudia, Uzlina, Sf. Gheorghe.
Din alte surse reiese faptul ca Bratul Chilia are 120 de km, bratul Sulina are 64 de km, iar Bratul Sfantul Gheorghe are 108 km.

Nuferi in Delta Dunarii.

Fauna si flora

Datorita celor 5149 de specii de flora si fauna, specialistii o considera o veritabila banca de gene pentru patrimoniul universal. Intre toate acestea trebuie remarcat ca aici traieste cea mai mare parte a populatiei europene de pelican comun (circa 8 000de exemplare) si pelican cret (circa 200 de exemplare); 60 % din populatia mondiala de cormoran pitic (circa 6000 de exemplare); 50 % din populatia mondiala de gasca cu gat rosu (in timpul iernii sunt circa 40.000 de exemplare). Pe langa toate acestea se adauga peste 1200 de specii de copaci si plante. Oriunde te uiţi, poţi vedea plutind ostrovi acoperiţi de papură şi de stuf, liane ca în pădurile tropicale, lacuri cu adâncimea tulbure şi suprafeţe pline de nuferi. Bărcile pescarilor agită pelicanii, stolurile cormoranilor şi femelele-maur de pe cuiburile lor.

Canalul “Cu barca prin padure”, un ochi de apa care si-a sapat drum printr-o padure de salcii, care lasa turistului impresia ca se plimba printr-o padure scufundata.

Obiceiuri si traditii

O serie de traditii si obiceiuri ale locuitorilor din Delta, specifice sarbatorilor crestinesti, cum ar fi Pastele sau Craciunul, seamana cu obiceiuri din alte zone ale tarii. De exemplu, in prima zi de luni dupa Invierea Domnului, cand se sarbatoreste Pastele Blajinilor, oamenii merg la cimitir cu pomeni si se roaga pentru rudele decedate. Cel care primeste trebuie sa spuna bogdaproste”.

Pescar in Delta Dunarii.

Sau, in ziua de Lasata Secului, cand se intra in Postul Mare, se face un banchet si are loc “batutul halvitei”. Adica, o bucata de halvita atarna de tavan, si cei care participa la joc trebuie sa o prinda cu gura. A doua zi, baietii le urmaresc pe fete pentru ale manji cu funingine. In gospodariile din zona Razelm, in Joia Mare, gunoiul de pe langa casa se aduna in trei gramezi carora li se da foc. Langa foc se pune o cana cu apa si un cos cu oua. Dupa ce se termina focul, ouale sunt date copiilor din sat.
De asemenea, in Vinerea Mare, oamenii obisnuiesc sa se spele pe fata direct in Dunare, cu apa neinceputa, pentru a avea castig la bogatie, iar cei care dorm in timpul acelei zile trebuie sa se astepte la nenorocire.

Dimineata devreme cu barca in Delta Dunarii.

Pentru cei mai in varsta carora li se naste un copil sunt pregatite o serie de obiceiuri care difera de la un sat la altul. In Murghiol, parintii trebuie sa sara peste un foc facut in curte, in semn ca au lasat in urma necazurile. In Baltenii de Sus sau Mahmudia, parintii sunt rasturnati cu barca, deaorece apa trebuie sa le spele gandurile negre. Cei mai bogati isi pot rascumpara “udatul” cu o cinste la crasma pentru toti cei care trec pe acolo.
Pentru a se feri de blesteme si farmece, in localitatile CA. Rosetti si Caraorman se pun cranii de cal la poarta, pentru ca asupra acestora sa cada eventualele nenorociri.
Apoi, lipovenii nu lasa pe nimeni sa le fluiere in barca deoarece le aduce ghinion. O moneda de schimb des utilizata de pescarii din Delta este rachiul sau vodca.

Pescari din Delta Dunarii.

Locuri si posibilitati de pescuit

Prima atestare documentara a Deltei vine de la Herodot, cel care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Delta, dupa ce poposise la Histria (515-513 iHr). Despre locuitori apar marturii abia in secolul I iHr. Astazi, in afara de localitatile situate de-a lungul bratelor, mai pot fi amintite Patlageanca, Maliuc, Mila23. Sulina este singurul oras din Delta, fiind un port liber, folosit in special pentru transbordare. Pe langa atelierele de reparatii navale, aici mai exista si o fabrica de conserve de peste.
Amatorii de pescuit aleg Canalul Crisan pentru platica, biban, rosioara, somn sau stiuca (dimineata). La Mila 23 se pot pescui somotei. Apoi, la Fortuna I trag la momeala rosioara, bibanul, crapul si chiar stiuculite

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  

Atractii in Delta

Portul Sulina.

Orasul Tulcea, desi nu este situat in Delta, detine institutiile care coordoneaza activitatea economica si turistica din aceasta zona.
De asemenea, puteţi descoperi muzee interesante, precum: Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Etnografie şi Folcor, Muzeul de Artă din Tulcea sau Muzeul de Istorie Naturală.

Delta Dunarii.

Un drum pana la Tulcea deschide turistului zeci de variante pentru calatoria in inima Deltei. Cea mai cautata este o plimbare de cateva ore pe canale cu salupa rapida, pentru 30 de euro de persoana. “Rapidele” isi asteapta clientii pe faleza din Tulcea. Traseul trece printr-o suita de mici canale si ghioluri situate in apropiere de Tulcea. Punctul de rezistenta il constituie canalul “Cu barca prin padure”, un ochi de apa care si-a sapat drum printr-o padure de salcii, care lasa turistului impresia ca se plimba printr-o padure scufundata. Cei care isi doresc mai mult, pot opta, pentru inca 10 euro, pentru o vizita la colonia de pasari Purcelu. Cormorani, egrete, starci – sunt toate acolo.

Delta Dunarii.

Turistii care isi doresc un sejur de cateva zile pot merge cu vaporul-pasager de la Tulcea, pe bratele Dunarii. In fiecare localitate intalnita exista pensiuni cu preturi de pana la 50 de lei pe noapte, care ofera, optional, plimbari pe canale, mese traditionale de peste si partide de pescuit, in functie de priceperea turistului.
Sulina, Sf. Gheorghe, dar si Jurilovca-Gura Portitei sunt optiuni pentru turistii indragostiti de mare, care vor sa cunoasca ceva si din minunile Deltei. Pentru preturi intre 100 si 400 de lei pe noapte, turistii beneficiaza de cazare in hoteluri, vile de vacanta sau pensiuni, avand la dispozitie trei dintre plajele virgine ale litoralului romanesc, dar si posibilitatea de a merge in fiecare zi in Delta pentru activitati specifice.

Ambarcatiune care plimba turistii prin Delta Dunarii.

Curiozitati din Delta

Chiar daca povestile pescaresti starnesc zambete de neincredere, totusi, cateva curiozitati merita amintite: cel mai mic peste semnalat este un guvid (Knipowitschia cameliae), care a avut o lungime ce nu depasea 3.2 cm si a fost semnalat recent la Portita; cea mai mare stiuca (Esox lucius) pescuita in Delta Dunarii cantarea 18 kg si peste 1 m lungime; cel mai mare crap (Cyprinus carpio) pescuit la Sfantul Gheorghe a avut o greutate de 48,5 kg, iar cel mai mare somn (Silurus glanis) pescuit in Delta Dunarii a atins greutatea de 400 kg; cele mai longevive animale din Delta Dunarii sunt broasca testoasa de uscat (Testudo graeca ibera) si broasca testoasa de apa (Emy obicularis ), care pot atinge cca 120 de ani.

Turistii au variante putin practice de a ajunge la minunatiile din Delta Dunarii. Cea mai buna ramane masina personala. Altfel, exista microbuze care pleaca din ora in ora din Bucuresti, Galati si Constanta, precum si trenuri pana la Tulcea (cu plecare din Bucuresti si din Constanta), insa variantele feroviare sunt foarte lente. Tarom opereaza o cursa saptamanala catre Tulcea.
Taxa intrare in Delta: 20 lei

Cimitirul Vesel din Săpânța

În fiecare an când venea vorba de a căuta o locaţie în care să ne petrecem Revelionul am tot încercat să ajung în Maramureş. Dar cum suntem un grup destul de mare, de fiecare dată ne mobilizam greu şi nu reuşeam să găsim o locaţie care să satisfacă pretenţiile tuturor. Anul acesta a fost diferit! Ne-am interesat mai din timp şi am reuşit să găsim o pensiune din Baia Sprie (Pensiunea Verde) care să ne ofere un pachet atrăgător.
Pachetul oferit de către gazdele noastre a constat în 4 seri de cazare cu 3 mese pe zi la preţul de 150 Ron pe persoană pe zi. Având în vedere că era Revelionul, perioadă în care preţurile urcă destul de mult, consider că oferta a fost foarte bună. Condiţiile au fost excelente, fiecare cameră având baie proprie iar gazdele noastre au fost foarte ospitaliere. Pe lângă cele 3 mese pe zi am primit şi pălincă, vin de casă, apă, cafea şi suc la discreţie. Recomand locaţia cu multă căldură celor care doresc să meargă să viziteze Maramureşul – mai ales că pe parcursul anului au pachete foarte atrăgătoare cu excursii organizate.
Iniţial am fost un pic reticient când am auzit că ne cazăm într-un oraş. Dar m-am înşelat. Locaţia este înconjurată de munţi şi dealuri şi oferă o panoramă deosebită. Un alt avantaj a fost faptul că se afla la o distanţă acceptabilă faţă de obiectivele pe care doream să le vizitez.
Vremea a ţinut cu noi astfel că în prima zi ne-am decis să facem o vizită până la Săpânţa să vedem vestitul Cimitir Vesel, făcând opriri la mai multe biserici din lemn şi la Memorialul Durerii din Sighetul Marmaţiei.

Cum se ajunge la Săpânţa?

Placând din Baia Sprie vă recomand să o luaţi pe DN 18 spre Deseşti – Sat-Şugatag - Giuleşti – Sighetul Marmaţiei – Săpânţa. Distanţa este în jur de 75 de kilometri, iar drumul este destul de bun. Veţi întâlni o porţiune de aproximativ 20 de kilometri de serpentine, când traversaţi şi pasul Gutâi dar panorama este uimitoare. Noi ne-am oprit în Deseşti şi Sat Şugatag pentru a vizita bisericile de lemn de acolo, despre care vă povestesc mai multe aici.

Vezi Harta cu Cimitirul Vesel de la Săpânţa în format mai mare.

Stan Ion Pătraş, creatorul Cimitirului Vesel

Stan Ioan Pătraş este creatorul Cimitirului Vesel din Săpânţa, care la sugestia preotului greco-catolic Grigore Riţiu în 1935 a făcut partea verticală a crucilor ceva mai late pentru a face loc epitafului. Creativitatea lui Ioan Pătraş a făcut din acest cimitir unul dintre cele mai căutate obiective turistice din Maramureş – deşi era data de 31 decembrie parcarea era plină de maşini iar cimitirul plin de vizitatori.
Pe parcursul a 50 de ani artistul a creat sute de cruci, iar după moartea sa, în 1977, munca a fost continuată de către ucenicul său Dumitru Pop Tincu. Artistul este şi el înmormântat în acest cimitir, crucea sa fiind una dintre principalele atracţii.
La 200 de metri de cimitir se află Casa Memorială Stan Ioan Pătraş, pe care din păcate nu am putut să o vizitez, fiind închisă.

Umorul din Cimitirul Vesel

Fiecare cruce are în partea de sus un basorelief care reprezintă o scenă din viaţa celui decedat. Sunt pictate femei care ţes, gătesc sau fac pâine; bărbaţi care stau la cârciumă, taie lemne sau cântă. Crucile sunt făcute din lemn de stajar, pictate în albastru ( aşa numitul „Albastru de Săpânţa”) şi înscripţionate manual.
Toate crucile au câte un epitaf scurt. Stilul este liric dar umorul şi satira se regăseşte foarte frecvent. Acestea sunt scrise la persoana întâi şi fac referire la numele celui decedat precum şi la un aspect esenţial din viaţa sa.

Cel mai celebru şi cel mai căutat epitaf este cel al soacrei (este şi un semn care te îndrumă spre el):
Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea
Voi care treceţi pă aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iarăi cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea
Taxa de intrare în Cimitirul Vesel este foarte accesibilă, doar 5 ron pe persoană. Există şi o taxă foto de 5 ron respectiv una video de 10 Ron. Merită fiecare bănuţ!
La ieşire din cimitri veţi găsi mai mulţi vânzători ambulaţi. Am fost încântat să constat că nu practicau preţuri prohibitive la suveniruri ( un magnet - 5 ron, o vedere – 1 ron, o sticlă "maramureşană" - 10 ron, un clop maramureşan de paie – 6 – 15 ron).
Vă recomand să gustaţi şi o plăcintă din Maramureş cu brânză dulce, sărată sau cu dulceaţă. Costă doar 2,5 ron.

NU UITAŢI: fiecare călătorie începe cu primul pas

Bucovina – Traditii

O curte ţărănească ce este caracteristică Bucovinei include în general casa principală, opusă porţii, bucătăria de vară în dreapta, grajdul şi fânarul în stânga, un şopron inferior între casă şi hambar, o fântână şi o cuşcă pentru câine.
Când mai multe generaţii locuiesc în interiorul aceleiaşi curţi, părinţii sau bunicii se mută în bucătăria de vară, care devine o a doua locuinţă, cu o singură cameră şi un hol.

Peretii acestei gospodarii taranesti sunt doar partial acoperiti cu tencuiala si lasa vizibila structura butucilor. In stanga se afla hambarul.

Un ţăran avea în medie câteva hectare de pământ în marginea satului. Terenul din jurul fermei era folosit pentru necesităţile zilnice, în timp ce produsele obţinute pe pământul mai îndepărtat erau vândute sau schimbate cu altceva, astfel încât să se asigure traiul familiei de-a lungul anului. Structura satului diferă, spre exemplu, între un sat din Neamţ, unde casele sunt aliniate de-a lungul drumului principal, cu o livadă în spatele casei şi doar un strat de flori în faţă. În Bucovina, fiecare casă are fântâna proprie în curte, în timp ce în Neamţ o fântână obişnuită se găseşte la marginea drumului.

Barbat purtand costum popular pentru slujba de duminica. Atat haina, cat si vesta sunt brodate.

Costumul popular încă este purtat zilnic de către bătrâni, în timp ce tânăra generaţie poartă în mod regulat haine occidentale. Aceştia din urmă se îmbracă rareori în costume tradiţionale în afară de ocaziile speciale. Costumul bărbatului este format din pantaloni albi (iţari) – lungi, pentru a fi împăturiţi de mai multe ori, fiind o bună protecţie împotriva umidităţii, o cămaşă albă – care prezintă în general o broderie geometrică în negru sau maro – şi o vestă (bundiţă) cu pielea albă în afară şi cu blana spre interior. Acest din urmă obiect de vestimentaţie este decorat cu motive florale sau geometrice şi adaosuri din blană de jder. De asemenea, bărbaţii poartă curele, împletite sau confecţionate din piele. Uneori, centura din piele este purtată deasupra celei împletite. Lăţimea curelei depinde de înălţimea la care se află satul – cu cât e mai înalt satul, cu cât centura e mai lată. Viitoarea nevastă tăia, cosea şi broda costumul celui care urma să îi fie soţ, în timpul logodnei de un an.
Femeile poartă o vestă asemănătoare, dar decoraţia este mai colorată. Cămaşa femeii este bogat împodobită cu motive florale şi geometrice. În legătură cu acest fapt, s-a spus că împodobirea în întregime a cămăşilor bucovinene evocă decoraţia bisericilor descrise.
Femeile se mai îmbracă şi cu o fustă dintr-o singură croială (catrinţe), care se leagă de jur împrejur, deasupra cămăşii lungi până la genunchi, legată cu o lată centură împletită.
Există anumite haine pentru anotimpurile reci, pentru toamnă şi iarnă. Sumanul, folosit toamna, este confecţionat dintr-o haină din lână deasă. Cojocul este o haină lungă până la genunchi, cu blana întoarsă în interior şi pielea în afară, decorat cu flori brodate.

Oamenii din Bucovina nu numai că întâmpină străinii, dar de asemenea le oferă acestora un loc de dormit, nu pentru câştiguri financiare, ci pentru că sunt ospitalieri, considerând că este o onoare să deschidă uşa casei lor.
Când vine vorba despre mâncare, cele mai bune mâncăruri tradiţionale sunt servite – mămăligă cu brânză proaspătă, smântână, ouă, cârnaţi de porc, sarmale (frunze de viţă de vie sau de varză umplute cu orez şi carne), iaurt, ciorbă sau răcituri (carne în aspic).
Cea mai mare parte a mâncării este greoaie, iar digestia se face mai uşor cu un pahar de ţuică (coniac de prune). Aceasta e singura băutură alcoolică folosită de obicei şi este adesea consumată din acelaşi pahar de către toţi mesenii.
Se mănâncă zilnic supe variate şi borş (supă acrită cu tărâţe de grâu, fermentate în apă). Încă se mai prepară o combinaţie densă de boabe de grâu fierte, coliva, un fel de plăcintă servită pentru a comemora morţii şi care se mănâncă cu anumite ocazii.
Mâncărurile coapte în cuptor sunt de obicei prăjiturile şi plăcintele pe bază de făină. La plăcintele poale-n brâu, brânza este împachetată în aluat; în vărzări, varza este folosită în locul umpluturii. Dintre tradiţionalele bunătăţi de Paşti, pasca e specifică zonei rurale, iar cozonacul îşi are rădăcinile în mediul urban. Pasca este făcută dintr-o foaie din aluat dospit, acoperit cu un amestec din brânză de vaci, smântână, ouă şi zahăr, decorată cu o cruce făcută din cocă şi coaptă într-o tavă rotundă (ROUND TIN). Cozonacul este făcut dintr-o foaie din acelaşi aluat, acoperit cu nuci, rulat şi copt într-o tavă înaltă.

Tanara transportand oi într-o caruta.

Locuitorii Bucovinei sunt cunoscuţi crescători de oi şi vaci şi produc un lapte foarte bun, care concurează – în întreaga regiune a Moldovei – doar cu cei din zona Neamţului. Atât Suceava, cât şi Neamţ sunt zone deluroase, cu o altitudine între 400 m – 1000 m, cu pajişti frumoase şi iarbă bună. Anul pastoral începe în aprilie şi se termină în octombrie, timp în care oile stau la stână, în afara satului şi sunt păzite de un cioban. Proprietarii oilor primesc laptele şi brânza în mod periodic, fapt care depinde de câte oi deţin aceştia. Ciobanii sunt plătiţi mai degrabă în produse decât în bani.

Caii sunt folositi pentru toate felurile de transporturi, pe tot parcursul anului.

Aceeaşi manieră de troc a fost folosită şi la mori, când se măcina grâul, sau la presele de vin, când se striveau strugurii. În zilele noastre, presele moderne de vin pot fi găsite în aproape fiecare casă, dar morile sunt deţinute de mici firme, iar plata se face parţial în făină, parţial în bani.
Bucovina mai este cunoscută şi pentru animalele şi păsările domestice bine crescute, precum şi pentru produsele excelente cum ar fi cartofii, varza, conopida şi recolta de fructe, mai ales mere, pere, prune şi cireşe. Se cultivă şi cereale, dar recolta e destinată mai ales cererilor din gospodărie.
Dintotdeauna prelucrarea lemnului a fost una dintre principalele ocupaţii din Bucovina.

Printre mastile traditionale jucate, Capra este una dintre cel mai frecvent interpretate.

Viaţa ţăranului român a fost mereu structurată în jurul ciclului anual al muncii – agricultura, gospodărirea animalelor, vânatul, pescuitul şi apicultura. Existenţa acestuia s-a referit mereu la a face pământul productiv, nu cu scopul de a se îmbogăţi, ci pur şi simplu pentru a asigura un trai bun familiei sale.
Ciclul anual este de asemenea urmat când vine vorba de tradiţii şi credinţe, multe dintre ele povestite la o recoltă bună sau pentru împăcarea spiritelor.
Credinţa în spiritele strămoşilor este printre cele mai importante. Se spune că aceste spirite se întorc printre cei vii în timpul sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun la Bobotează. Nu vin cu gânduri rele şi sunt răsplătiţi prin respectul care li se cuvine. Această credinţă se poate observa în principal la tradiţionala mască din acest timp al anului, având personajele principale Bătrânul şi Bătrâna. Dacă aceste spirite întârzie întoarcerea pe tărâmul lor, apare riscul de deveni periculoşi. Pentru a fi alungaţi, se pune usturoi la ferestrele caselor. Aceeaşi mască ce întruchipează tradiţiile povesteşte despre credinţele în puterea supranaturală a animalelor, cum ar fi ursul (simbolizând protecţia şi puterea), capra, berbecul, struţul, care sunt reprezentaţi cu măşti realiste.
Poze Bucovina Traditii si Obiceiuri

Biserica Sf. Ilie

Anul construcţiei: 1488
Construită de: Ştefan cel Mare
Locaţia: Suceava, judeţul Suceava
Sumar: Biserica Sf. Ilie a fost mai întâi construită pentru o mică mănăstire în afara oraşului Suceava. Acum nu mai există nici o mănăstire, iar oraşul s-a dezvoltat pe lângă biserică.

Biserica Sf. Ilie este asemănătoare cu contemporana sa din Patrauti. Arhitectura e caracteristică secolelor timpurii, din timpul domniei lui Ştefan cel Mare: o mică biserică, doar cu un pronaos, naos şi altar, încununată cu un turn.
În mijlocul faţadei vestice, se află intrarea în biserică. Ca în cazul tuturor bisericilor din această perioadă, uşa de la intrare este pur gotică, având multiple arcuri ascuţite sub formă de lance.

Manastirea Rasca

Manastirea Rasca este o veche manastire ortodoxa, aflata la o distanta de aproximativ 15 kilometri de Falticeni, in comuna Rasca, judetul Suceava. Inca din vremea domnitorilor Bogdan si Petru Rares, Manastirea Rasca se dovedeste a fi un adevarat stalp de credinta si spiritualitate ortodoxa pentru aceasta regiune incarcata de istorie.

Manastirea Rasca

Manastirea Rasca a fost construita de domnitorul Petru Rares, in anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericesti ale domitorului, aceasta nu are niste dimensiuni impresionante, are un plan foarte simplu, in forma de cruce, fara pridvor si fara gropnita (camera mormintelor).

Potrivit traditiei locale, aici vietuiau sihastri inca din secolul al XIV-lea. Toti nevoitorii de pe malurile raului Moldova s-au adunat la un loc, intemeind astfel o smerita comunitate monahala. Ei s-au asezat pe locul actualei localitati Bogdanesti, unde au si zidit o mica biserica, inchinata Sfantului Ioan Teologul. Domnitorul Bogdan I al Moldovei va rectitori biserica de lemn a sihastrilor moldoveni, ocazie cu care comunitatea monahala a primit numele de "Schitul Bogoslov" sau "Sihastria Bogdanestilor".

O parte din calugarii schitului vietuiau in obste, in vreme ce alta parte se nevoiau in retragere, in singuratate si in tacere, fie pe valea paraului Rasca, fie in adancul muntilor din apropiere. In vremea posturilor de peste an, mai toti calugarii din schit se retrageau in singuratate, in locuri ascunse din Muntii Plesu si Slatioru, undeva la zece kilometri mai sus de schit.

Manastirea Bogdanesti, cum mai era numita sihastria, a fost zidita de catre Bogdan I al Moldovei (1359-1365), in anul 1363, spre a sluji ca biserica domneasca pentru localitatea Baia. In vremea domnitorului Alexandru cel Bun, cat si sub domnia Sfantului Stefan cel Mare, manastirea s-a extins si mai mult, obstea crescand, iar cladirile inmultindu-se.

Intre anii 1512-1517, manastirea a fost innoita de catre Bogdan cel Orb, acesta ctitorind o noua biserica, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae. Manastirea avea sa fie insa distrusa din temelie de catre tatari, in anii 1510 si 1512, si de catre turcii lui Soliman Magnificul, in anul 1538. Dupa distrugerea ei de catre turci, ea nu a mai putut fi reconstruita, pentru o vreme. 

Revenit pe tronul Moldovei in anul 1541, domnitorul moldovean Petru Rares (1527-1538; 1541-1546) la indemnul mitropolitului Grigorie Rosca, a mutat sihastria calugarilor moldoveni cu trei kilometri mai inspre munte.

Domnitorul a dat bani episcopului de Roman, Preasfintitului Macarie, dupa cum reiese dintr-o traducere tarzie a pisaniei manastirii, spre a zidi o noua biserica, in stilul obisnuit al epocii. In zidirea manastirii celei mari, intre anii 1542-1546, domnitorul si episcopul au fost ajutati si de logofetii Ioan si Teodor Bals.

Biserica centrala a manastirii era de dimensiuni modeste si avea hramul Sfantul Ierarh Nicolae. De jur-imprejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri si un turn, pentru a sluji la nevoie ca si cetate. Sfintirea manastirii a avut loc in data de 9 mai 1542, cu aceasta ocazie fiind aduse aici si Moastele Sfantului Nicolae. Dupa terminare, Manastirea Rasca a devenit metoc al Manastirii Probota.

In data de 11 iulie 1572, in urma unei lupte pierdute prin tradare, turcii si tatarii au invadat Moldova. La apropierea paganilor de Manastirea Rasca, calugarii au coborat clopotele din turn si le-au aruncat in lacul din curtea exterioara, spre a nu fi topite si transformate in gloante. In urma ravagiilor facute in manastire, de catre turci si tatari, aceasta a ramas pustie vreme de aproape 40 de ani.

Intre anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, impreuna cu sotia sa, Candachia, si cu fiica lor, Tudosca, prima sotie a domnitorului Vasile Lupu, isi va darui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Manastirea Rasca.

Vornicul Costea a aduagat vechii biserici, precum citim in pisania de deasupra intrarii sudice, un pridvor masiv, dubland astfel capacitatea interioara a acesteia. Incapere spatioasa, adaugata in partea vestica, este impartita in doua parti inegale si asimetrice de o arcada. Acest adaos nu intra in armonie cu restul bisericii, precum nici cu traditia ordonarii spatiilor bisericesti. Acest spatiu modifica planul de asamblu al bisericii, parand sa dispuna un pronaos dupa o camera a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fara despartire, si prin care patrunde in biserica dintr-un pridvor lateral.

Pe peretele sudic al pridvorului, deasupra usii de intrare in biserica, a fost pusa o pisanie pe care scrie, cu caractere slavone, urmatoarele: "Cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh s-a inceput acest pridvor si cu staruinta s-a zidit in numele Sfantului Ierarh Nicolae, facatorul de minuni, cu zidirea si cu ordinul dumnealui Costea Bacioc, mare vornic al Tarii de Jos si cu principesa Candachia si s-a inceput a se zidi in zilele bine credinciosului domnitor Io Constantin Moghila voievod, la anul 1611 iunie 7 zile si cu voia lui Dumnezeu s-a savarsit in zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 (1618) luna septembrie 30, pentru aceasta rog sa vestiti toate."

Elementele de decor arhitectural sunt caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca si orientala, ca de exemplu: portalul de intrare, de pe latura de sud, cu arcada in dubla acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de "spranceana" cu profile de tip renascentist.

Planul iconografic si compozitional pastreaza datele initiale mai cu seama in Sfantul Altar si in naos. Este remarcabila scena care infatiseaza tabloul votiv, familia domnitorului fiind condusa de Sfantul Ierarh Nicolae, spre a inchina biserica Mantuitorului, care binecuvinteaza.

Pictura exterioara a bisericii, pastrata mai ales pe partea de miaza-zi, semnata de Stamatello Kotronas din Zante, a fost lucrata in anul 1552. Cele mai de seama scene infatisate aici sunt Scara Raiului, Judecata de Apoi si Viata Sfantului Antonie.

In anul 1827, intregul ansamblu monahal de la Manastirea Rasca a fost supus unor reparatii ample, in urma acestora avand loc modificari importante ale aspectului manastirii. Astfel, a fost realizat acoperisurile cu bulb, de pe turnul portii si de pe cuhne, a fost daramat pridvorul, a fost inchisa intrarea in biserica, de pe latura de sud, fiind deschisa si amenajata intrarea de pe latura de vest, a fost repictata integra., peste pictura originala. 

In anul 1844, domnitorul Mihai Sturza il surghiuneste pe marele istoric Mihail Kogalniceanu la Manastirea Rasca. Aici, marele istoric a stat inchis vreme de sase luni, intr-o camera din turnul clopotnita.

Cei mai alesi sihastri ce s-au nevoit in vatra isihasta de la Manastirea Rasca sunt: schimonahul Iov Sihastrul (secol XV), schimonahul Iov Sihastrul (secol XVI), schimonahul Ioan Sihastrul (secolele XVI-XVII). Aici a vietuit si Sfantul Ioan de la Rasca si Secu, recent canonizat de Biserica Ortodoxa Romana; acesta a fost tuns in monahism, in anul 1630, de catre egumenul Agafton de la Rasca; in obstea de aici, el avea sa locuiasca vreme de 18 ani.

Teodor Danalache

 

Biserica Pătrăuţi

Cunoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Biserica Pătrăuţi a facut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de Ştefan cel Mare. Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor din luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează:
''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''. 
Sfântul Ştefan cel Mare construieşte biserici în ultimii 17 ani de viaţă, Biserica din Pătrăuţi fiind construită în primul an de construcţii, adică în 1487. Dispariţia nefericită a bisericii originale de la Putna şi distrugerea bisericii din Milişăuţi au făcut ca Biserica Pătrăuţi să fie astazi cea mai veche biserică păstrată dintre cele ctitorite de Sfântul Ştefan cel Mare.  
  
Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos. Este salvată la începutul secolului al XVIII-lea de Episcopul Calistru de Cernăuţi, iar din a doua parte a secolului al XVIII-lea, biserica serveşte ca biserică parohială.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

În anul 2004, pentru protejarea ansamblului iconografic original din sec. al XV-lea, s-a început construcţia unui paraclis unde se celebrează astăzi viaţa liturgică. Paraclisul nu este încă pictat, realizarea picturii aflându-se pe lista de proiecte viitoare.

Supravieţuind vremurilor, Biserica Pătrăuţi, cu forme arhitectonice blânde şi calme, aşezată pe malul pârâului cu nume de fată, Pătrăuceanca, te îndeamnă parcă la o comuniune intimă cu ierarhiile cereşti, cu dealul împădurit din apropiere, la poalele căruia odihnesc, într-un vechi cimitir, monahi sau oşteni ai viteazului domnitor Ştefan cel Mare.

Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument Unesco în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument Unesco din România.

Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți

La 15 kilometri de Suceava, pe traseul drumului spre localitatea Cacica, vestită mai ales prin salina pe care o deţine, este aşezată localitatea suceveană Părhăuţi. Pentru părhăuţeni, locul cel mai sfânt a fost, este şi va fi biserica satului, pentru că aici, de la leagăn la mormânt, s-a legat întreaga lor identitate, aici au intrat în Biserică prin Taina Botezului şi tot aici li se vor ridica veşnicele pomeniri. Istoria bisericii parohiale cu hramul „Duminica tuturor sfinţilor“ uneşte, aşadar, trecutul cu prezentul şi, mai departe, cu viitorul.
Sătenii au dobândit biserica de la ctitorul acesteia, logofătul Gavril Trotuşanu. Biserica familiei Trotuşanu a fost ridicată în anul 1522, cel mai probabil pe pământul deţinut de logofăt, în imediata apropiere de casa boierească, la locul numit Pe beci. Timp de 482 de ani toate slujbele s-au ţinut în această biserică, iar după această perioadă - în capela nou construită şi sfinţită în anul 2004.
Ctitoria familiei Trotuşanu
În mod cert, biserica a satisfăcut nevoile religioase ale familiei Trotuşanu, fiindcă pentru unii din membrii ei ea este chiar şi loc de mormânt. La o primă vedere, privind arhitectura bisericii, ţi se taie respiraţia. Cu un plan dreptunghiular şi cu absida estică rotunjită, cu zidurile groase şi cu acoperişul drept care accentuează forma strictă, biserica din Părhăuţi îşi poartă cu mândrie apelativul de Arca lui Noe. Ferestrele, câte două pe faţadele sudică şi nordică, şi una pe absida estică, sunt înguste şi mici, iar chenarele sculptate din jurul lor au muluri ascuţite în formă de arcuri, amintind astfel de epoca în care au fost zidite. Aspectele unice ale bisericii din Părhăuţi, distingând-o de toate celelalte biserici, sunt clopotniţa şi pridvorul. Pridvorul se deschide prin două bolţi mari, şi pe pereţii lui sunt pictate scene din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, iar clopotniţa este încorporată deasupra pridvorului, având o scară în formă de melc, care permite intrarea în clopotniţă. Aşa cum arată pisania, biserica a fost sfinţită la data de 15 iunie 1522 şi poartă hramul „Duminica tuturor sfinţilor“. Pictura bisericii a fost realizată după 1530, iar catapeteasma actuală nu este cea originală. Timp de aproximativ o sută de ani, în secolul al XIX-lea, biserica a fost descoperită, ceea ce a avut urmări nefaste, precum: căderea tencuielii, infiltraţii şi căderea picturii de pe bolte.
În anul 1994, părintele de atunci, Viorel Vârlan, ajutat de comunitatea sătească, a realizat gardul din piatră care împrejmuieşte biserica.
În urma descărcării arheologice de anul trecut, în pronaos a fost descoperit un număr important de cavouri din secolul al XVI-lea, dintre care cel mai important este cel al mamei ctitorului, Maria Trotuşanu.
Astăzi, biserica din Părhăuţi este în plin proces de consolidare şi de restaurare a picturilor extrem de valoroase pe care le deţine.
Fresca de pe pereţi - martor tăcut al istoriei
După 1530, meşteri iconari au realizat pictura bisericii din Părhăuţi. În culori extrem de calde, însă în acelaşi timp profunde, şi urmând erminia picturii bizantine, s-a realizat pictura interioară a întregii biserici. Sunt trei aspecte importante care disting pictura de la Părhăuţi, şi anume: tabloul votiv, apariţia scenei Pieta la proscomidiar şi îmbrăcămintea sfinţilor. În tabloul votiv, ctitorul nu ţine în mână biserica, ci stă prosternat în faţa tronului Mântuitorului Iisus Hristos, iar îmbrăcămintea sa reflectă hainele de la curtea suceveană. Acest aspect al îmbrăcămintei se regăseşte şi în costumele sfinţilor. Scena Pieta - care este aşezată în absida proscomidiarului - subliniază în mod cert influenţa veneţiană din secolul al XVI-lea, care exista, de altfel, în Moldova acelor vremuri.
Momentan, o mare parte din pictura a căzut, în special de pe bolta bisericii, din cauza factorilor externi.
Credinţa oamenilor în vindecare
De-a lungul istoriei, biserica parohială a satului Părhăuţi a fost locul unde oamenii căutau atât vindecarea spirituală, cât şi cea trupească. Astfel, tradiţia locului spune că foarte mulţi oameni veneau la biserica satului şi rupeau părţi din pictură, din corpurile sfinţilor, şi că mulţi se vindecau. Se văd şi acum în pronaos urme palpabile ale acestei credinţe.
La data de 22 iunie 1997, biserica din Părhăuţi s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Se împlineau 475 de ani de la zidirea ei. Ca urmare a acestui eveniment, a avut loc slujba arhierească condusă de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un impresionant sobor de preoţi şi mulţime de credincioşi veniţi din toate locurile. Placa comemorativă dezvelită de IPS Pimen cu acest prilej vorbeşte despre importanţa în sine a evenimentului: „Iniţiativa credincioşilor din Părhăuţi de a sărbători 475 de ani de la zidirea bisericii este pilduitoare şi dragă sufletului nostru, pentru că este un mod de a ţine mereu aprinsă candela credinţei strămoşeşti şi spiritualităţii româneşti, pentru a ne lumina calea spre mântuire nouă şi urmaşilor noştri“.
Pe perioada restaurării bisericii se slujeşte în capela nou ridicată
Din cauza procedurilor necesare consolidării şi restaurării bisericii parohiale, era necesar un loc pentru oficierea slujbelor bisericeşti. Astfel, în data de 23 martie 2004 s-a sfinţit locul pentru capela satului, de data aceasta de mărimi mai reduse, pentru a satisface nevoile cultice. Astfel, după numai nouă luni, la 19 decembrie 2004, sătenii din Părhăuţi participau la slujba de sfinţire a capelei din lemn, având hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Ştefan cel Mare şi Sfânt“, slujbă săvârşită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai comunei. „Pe un frig cu multe grade la minus, cu o ninsoare care tocmai pornise, cu mic cu mare, toţi, zgribuliţi, participam la acel moment. Rareori îţi este dat să vezi aşa ceva! Nu ştiam ceea ce se întâmplă, ştiam doar ceea ce va urma: că vom avea o biserică în care ne vom pleca genunchii şi îl vom invoca cu pioşenie pe Domnul Hristos. Eram în altar şi dădeam la mână cele ce trebuiau atunci. Ţin minte că tot poporul a trecut prin altar şi săruta sfânta masă şi mâna Înaltului. Chiar dacă numărul celor prezenţi nu a fost prea mare, cred că din cauza frigului, a fost totuşi un moment emoţionant pentru toţi, iar pentru mine, un moment cu adevărat unic“, ne preciza nenea Traian Prelipcean, paracliserul bisericii, sau, aşa cum se spune pe aici, pălimarul bisericii.
Biserica din sufletul oamenilor
Anul trecut, cu prilejul inundaţiilor devastatoare din judeţul Suceava, şi parohia Părhăuţi s-a implicat pentru strângerea şi trimiterea unor ajutoare umanitare celor aflaţi în suferinţă. Amintim aici că însăşi localitatea Părhăuţi a fost lovită de inundaţie, iar un număr considerabil de case şi bunuri materiale au fost distruse de apa învolburată. Despre ceea ce s-a întâmplat, părintele Lazăr Croitoru, actualul paroh, ne-a precizat: „Durerea şi amărăciunea au fost prezente timp de o lună în sufletele enoriaşilor mei, însă tot timpul biserica din sat a fost sufletul lor, le-a dat putere, i-a îmbărbătat. Noi i-am ajutat cât am putut, însă milostivul Dumnezeu este Cel Care i-a întărit cu adevărat. Poate, mai mult ca niciodată, biserica satului i-a îndemnat la smerenie, reculegere şi, mai mult de atât, la încredere şi iubire unul faţă de altul. Împreună vom fi aici până la capăt, fiindcă pentru oamenii de aici biserica satului este comoara de mult preţ. Nu este locul unde socializează, este locul în care se întâlnesc cu Dumnezeu prin rugăciunile pe care le invocă aici“.